Astfel, șapte grupuri de tineri create în raioanele Basarabeasca, Cantemir, Cahul, Căușeni, Cimișlia, Leova și Taraclia au comunicat oamenilor importanța respectării drepturilor omului și valorilor de bază ale Uniunii Europene, transmite Ultimelestiri.md.
Prima inițiativă comunitară a avut formatul unui tur de ciclism cu genericul „Pledăm pentru libertate” și a avut ca scop promovarea valorilor europene în rândul generației tinere.
Potrivit CDEC, au urmat ateliere de distracție, pictură și lucrări manuale pentru copii, proiecții de film pentru persoanele cu dizabilități, au fost pictate treceri pentru pietoni cu îndemnul de a participa la vot și realizată o pictură murală prin care s-au promovat egalitatea de gen și nondiscriminarea.
De asemenea, a avut loc o campanie de informare și promovare a valorilor fundamentale ale UE cu scopul de a spori gradul de conștientizare și încurajare de a îmbrățișa aceste valori, însușirea hărților europene cu implicarea roboților mici, numiți OzoBoți, dar și un concurs de desene.
Încă patru astfel de inițiative comunitare urmează a fi organizate, subliniază CDEC.