„Actul administrativ prin care a fost declarat indezirabil pe teritoriul Republicii Moldova străinul George Simion a fost contestat în instanța de judecată. Reieșind din acest motiv asupra legalității emiterii actului administrativ urmează să se pronunțe instanța de judecată. Cu privire la eventuala schimbare a statutului străinului în afara teritoriul Republicii Moldova, Inspectoratul General pentru Migrație își rezervă dreptul de a se expune, asupra unor circumstanțe cu efect în viitor {…}”, se arată în răspunsul IGM, transmite Ultimelestiri.md cu referire la noi.md.
![]()
Totodată, Inspectoratul a precizat și în ce cazuri, unei persoane indezirabile pe teritoriul Republicii Moldova, i se poate ridica acest statut.
„1. În cazul în care actul administrativ a fost contestat în instanța de judecată, instanța de judecată poate anula actul administrativ și la rămânerea decizie definitive și irevocabile acest statut se va anula;
2. În cazul în care au dispărut datele și informațiile care au constituit motivele deciziei privind declararea străinului persoană indezirabilă, acest statut se va anula”, a răspuns IGM.
Activistul civic român, George Simion, a fost expulzat din Republica Moldova pe 1 octombrie 2018. Acesta a fost declarat persona non-grata pentru o perioadă de 5 ani, o astfel de măsură fiind aplicată după ce în luna august a aceluiași an, el, alături de mai mulți cetățeni români, a participat la un marș al Unirii. Manifestând un comportament provocator, acesta a fost acuzat de implicare în acțiuni de destabilizare a statului R. Moldova, fiindu-i interzisă intrarea pe teritoriul țării noastre. Ulterior, în februarie 2024, Inspectoratul General pentru Migrație de la Chișinău a confirmat că această măsură i-a fost prelungită cu încă 5 ani.
Recent, experții în drept constituțional, avocați, foști reprezentanți ai structurilor de forță din Republica Moldova și-au exprimat părerile în legătură cu situațiile în care ar putea fi anulată interdicția de a intra pe teritoriul țării noastre, aplicată cetățeanului român George Simion, liderul partidului AUR și unul dintre candidații în cursa prezidențială din România, pe care anumite sondaje din țara vecină îl dau drept favorit în scrutin.
Așadar, Teodor Cîrnaț, expert în drept constituțional, consideră că, dacă „George Simion va fi ales președintele României, a priori se subînțelege că o astfel de interdicție din partea R. Moldova, va fi anulată”. „George Simion va fi șeful instituției prezidențiale și el va reprezenta România în relațiile cu R. Moldova și astfel se subînțelege de la sine că o astfel de interdicție va fi anulată, dacă el va fi ales în funcția dată”.
În același timp, juristul și avocatul Pavel Midrigan, a precizat că „vizitele oficiale, vizitele de stat se reglementează de acordurile internaționale”. „Chiar dacă nu ar fi existat această interdicție sau dacă chiar ar expira termenul acesteia, orice președinte, al oricărui stat, nu poate veni într-o altă țară, dacă nu este oficial invitat”.
În prezent, președintele AUR se regăsește în lista celor 11 candidați, care vor participa la alegerile prezidențiale din România, programate pentru luna mai. Mai mult, unele sondaje de opinie, citate de presa din România, îl dau drept favoritul cursei pentru Cotroceni.
