Potrivit Poliției, fapta a fost comisă în timpul nopții. Suspecții ar fi pătruns într-un automobil care fusese lăsat descuiat și ar fi găsit cheile în contact, după care ar fi plecat cu mașina, transmite Ultimelestiri.md.
Totodată, aceștia ar fi sustras portofelul proprietarului, în care se aflau bani.
În urma măsurilor desfășurate de polițiștii Inspectoratului de Poliție Rîșcani din Capitală, cei doi tineri au fost identificați și reținuți.
Automobilul a fost găsit și restituit proprietarului.
Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă între trei și cinci ani de închisoare.
Tinerii beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
