Evenimentul a avut loc la lăsarea serii, pentru a aminti de momentul în care mii de familii au fost trezite în toiul nopții și forțate să-și părăsească locuințele. Operațiunea, numită conspirativ „Sud”, a fost al doilea și cel mai mare val de deportări staliniste din RSS Moldovenească, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvn.md.
„Imaginează-ți că ești trezit în toiul nopții de bătăi violente în ușă. Ai la dispoziție doar câteva minute să-ți strângi viața într-un sac, înainte de a fi aruncat într-un astfel de vagon. În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, regimul sovietic a declanșat o operațiune militară secretă, numită conspirativ „Sud”, al doilea și cel mai mare val de deportări staliniste din Republica Moldova”, a spus Valeriu Rașcu, creator de conținut.
PS Antonie, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, a menționat că asemenea comemorări sunt importante pentru păstrarea memoriei istorice și transmiterea acesteia către generațiile tinere.
„A apărut această idee să fim prezenți aici anume când se lasă noaptea, pentru că în noapte au fost ridicați și duși mii de concetățeni de-ai noștri, care reprezentau floarea națiunii din acea perioadă. Prin aceste comemorări, noi dorim, pe de o parte, să nu dăm uitării, iar pe de altă parte, să transmitem generației tinere, pentru ca și ei, la rândul lor, să știe ce s-a întâmplat și să nu uite. Să transmitem din generație în generație tragedia prin care a trecut poporul din acest spațiu”, a declarat PS Antonie.
Oamenii prezenți la eveniment spun că astfel de comemorări sunt necesare pentru a păstra vie memoria celor care au avut de suferit în urma regimului totalitar sovietic.
„Asta este memoria unei rude de-ale mele. Străbunelul meu, din raionul Ocnița, gospodar, familia Lupoi, din Mihălășeni. Eu consider că fiecare dintre noi trebuie să își amintească cine a fost, cine este și cine va fi”, a spus un participant.
„Îmi este jale de oamenii care au murit. Mulți au murit pe drum, când erau trimiși în Siberia. Pe bunelul meu tot au vrut să îl deporteze, dar nu l-au deportat, pentru că lua pământurile în arendă de la oameni”, a povestit o femeie.
Un alt participant a spus că familia sa a fost marcată de frica lăsată de acele evenimente.
„Tatăl meu a fost dus, dar nici până astăzi nu am înțeles motivul. Au fost niște lucruri neclare. Mama se temea să spună și el tot se temea să spună. Noi am mai auzit câte ceva de la rude. Lumânarea pe care am aprins-o astăzi este un semn de doliu pentru cei deportați, chinuiți, duși cu sila în vagoane, în Siberia înghețată, de unde puțini s-au întors teferi și sănătoși”, a spus acesta.
Potrivit organizatorilor, deportările au lăsat urme adânci nu doar în destinele familiilor, ci și în mentalitatea societății.
„Case confiscate, averi pierdute și stigmatul de dușmani ai poporului. Regimul a transmis un mesaj genetic: dacă ești mai harnic, mai bogat sau gândești diferit de masă, ești în pericol. Până astăzi mulți părinți își educă copiii în spiritul „nu te evidenția, taci și fă cum zic toți”. De aceea, când vorbim despre deportări, nu vorbim doar despre trecut. Vorbim despre răni care au schimbat destine, au modelat mentalități și au lăsat urme adânci în societatea noastră până astăzi”, a afirmat Valeriu Rașcu.
Al doilea val de deportări staliniste a avut loc în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949. Mii de familii din RSS Moldovenească au fost ridicate și trimise în regiunile îndepărtate ale Uniunii Sovietice.
