Panelurile de instruire au vizat aspecte teoretice și practice referitoare la comunicarea și prezentarea publică, screeningul explicativ al legislației europene, precum și la măsurile de asigurare a integrității instituționale, transmite Ultimelestiri.md.
În cadrul cursurilor de instruire au participat funcționari din cadrul diferitor subdiviziuni ale Secretariatului Parlamentului.
Secretarul general al Parlamentului, Tamara Gheorghița, a menționat că în contextul realizării activităților de integrare europeană, funcționarii publici de conducere și de execuție sunt implicați în diferite activități de reprezentare a instituției la evenimente organizate în țară și peste hotare.
„Parlamentul devine o instituție de interes pentru alte parlamente naționale. Chiar săptămâna viitoare, vom găzdui vizita unui grup de funcționari din Parlamentul Albaniei. Dar și funcționarii noștri merg, pentru schimb de experiență și pentru a prezenta realizările obținute de instituția noastră parlamentară, în parlamentele unor țări europene. Din acest considerent, este important să sporim competențele profesionale ale funcționarilor publici”, a subliniat Tamara Gheorghița.
Trainingurile au fost organizate cu suportul Fundației Hanns Seidel – Moldova, Institutului Național Democrat Moldova (NDI), experților Comisiei Europene și al specialiștilor de la Centrul Național Anticorupție. Sesiunile de instruire s-au desfășurat în conformitate cu activitățile incluse în Planul anual de formare și dezvoltare profesională a personalului din cadrul Secretariatului Parlamentului pentru anul 2024.
![]()
Foto: Multimedia.parlament.md
