Antonina spune că tirul sportiv este mult mai complex decât pare la prima vedere și că succesul nu depinde doar de precizia loviturilor, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tv8.md.
„La prima vedere, tirul pare un sport liniștit și ușor. Mulți îmi spun că nu ai mare lucru de făcut decât să stai, să țintești și să tragi. Dar eu cred că este un sport foarte dificil, pentru că nu ai nevoie doar de o pregătire fizică bună, ci și de o rezistență psihologică foarte mare”, a mărturisit sportiva.
La competiții și antrenamente, Antonina folosește echipament specializat. Pușca este transportată într-o husă care cântărește aproximativ cinci kilograme, iar alegerea alicelor este la fel de importantă, acestea diferind în funcție de greutate și calitate. Din echipamentul de concurs face parte și o șapcă, care o protejează de lumina puternică din poligoane.
Antrenoarea sa, Tatiana Moldovan, spune că talentul Antoninei s-a remarcat încă de la primele competiții.
„Practic, de la primul start ea a început să obțină rezultate bune. Primul concurs a fost unul de probă, însă a avut loc o situație neplăcută: pușca s-a declanșat singură, ceea ce i-a adus minus 10 puncte”, a relatat antrenoarea.
În prezent, Antonina Molceanova este maestră internațională a sportului și concurează deja la nivelul sportivilor experimentați. Pentru tânăra campioană, fiecare antrenament și fiecare foc tras reprezintă un pas înainte spre marele obiectiv: calificarea și participarea la Jocurile Olimpice.
