Cârnățeni are 1.974 de locuitori, iar în Popeasca trăiesc 1.796 de persoane. Astfel, noua unitate administrativ-teritorială va avea o populație de aproximativ 3.770 de locuitori, transmite Ultimelestiri.md cu referire la studio-l.online.
Decizia finală a fost adoptată după parcurgerea etapelor prevăzute în procesul de amalgamare voluntară, inclusiv consultarea comunităților și aprobarea hotărârilor necesare de către consiliile locale.
În urma unirii, cele două sate vor avea o singură administrație publică locală. Autoritățile susțin că amalgamarea va permite gestionarea mai eficientă a resurselor, atragerea unor investiții mai mari și îmbunătățirea serviciilor publice oferite locuitorilor.
Investițiile ar putea viza infrastructura rutieră, sistemele de alimentare cu apă și canalizare, iluminatul public, educația și serviciile sociale.
Decizia urmează să fie transmisă instituțiilor centrale competente, care vor finaliza procedurile legale și vor opera modificările necesare în organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova.
Autoritățile locale urmează să anunțe denumirea și centrul administrativ al noii unități. De asemenea, acestea vor stabili modul în care vor fi organizate primăria, consiliul local, patrimoniul și serviciile publice comune.
