Potrivit instituției, toți cetățenii au dreptul la libera exprimare, iar forțele de ordine asigură securitatea oricărui eveniment public, transmite Ultimelestiri.md.
În același timp, în contextul apariției unor materiale video care conțin îndemnuri mobilizatoare și mesaje cu tentă radicală, Poliția precizează că informațiile sunt verificate, iar situația este monitorizată permanent.
Până la această oră, autoritățile nu au fost notificate de vreun organizator cu privire la desfășurarea unei manifestații. Oamenii legii examinează inclusiv versiunea potrivit căreia nu există un organizator care să își asume public responsabilitatea pentru eventualele acțiuni și consecințele acestora.
Reacția vine după ce pe platformele online au fost distribuite apeluri la ieșirea în stradă pe 25 martie, însoțite de mesaje precum „umăr la umăr, cot la cot – scoatem țara din gheara vrăjmașului” și solicitări privind organizarea alegerilor anticipate. Deocamdată nu este clar cine se află în spatele acestor materiale.
Poliția avertizează că orice tentativă de organizare a unor acțiuni ilegale, provocări, instigare la violență sau destabilizare a ordinii publice va fi documentată și sancționată conform legii. Totodată, instituția atenționează că anumite inițiative pot fi exploatate pentru manipulare sau generarea tensiunilor sociale.
Autoritățile îndeamnă cetățenii să manifeste prudență față de informațiile distribuite online, să evite implicarea în acțiuni ce pot genera consecințe legale și să se informeze exclusiv din surse oficiale. Orice situație suspectă poate fi comunicată la 112.
