Organizatorii spun că scopul acțiunii este responsabilizarea tinerilor și sublinierea importanței votului în conturarea viitorului democratic al Republicii Moldova, prin care transmitem următorul mesaj „numai împreună, prin implicare civică și participare la vot activă, poate fi construit un viitor prosper”, transmite Ultimelestiri.md cu referire la newtv.md.
„Alegerile parlamentare din 28 septembrie reprezintă un moment decisiv pentru viitorul Republicii Moldova. În condițiile în care tinerii din diasporă, au participat masiv la alegerile prezidențiale din 20 octombrie – 3 noiembrie, demonstrând atașamentul față de destinul țării, este important să confirmăm faptul că în continuare tinerii rămân implicați și hotărâți de a contribui activ la conturarea unei societăți prospere și responsabile”, a transmis Organizația Studenților Basarabeni din Timișoara.
Marșul pașnic va începe la ora 16:00, cu punct de pornire la Căminul C16, continuând prin Complexul Studențesc, destinația finală fiind secția de votare la Liceul „Ion Vidu” de pe str.Cluj nr.12.
Acțiunea se va desfășura într-un mod pașnic, fără scandări sau mesaje politice, fiind concepută ca un gest simbolic de solidaritate, prin care tinerii din diasporă sunt încurajați să participe împreună activ la viața democratică a Republicii Moldova, mai spun organizatorii.
