Potrivit Poliției de Frontieră, din spusele posesorului, documentul românesc a fost procurat în Italia, transmite Ultimelestiri.md.
Moldoveanul, domiciliat în orașul Florești, a fost depistat în flux la sfârșitul săptămânii trecute. Astfel, în punctul de trecere a frontierei Costești, pe direcția ieșire din Republica Moldova, pentru formalitățile de control s-a prezentat conaționalul, fiind pasager într-un autocar de cursă ocazională spre Italia.
Acționând în baza analizei de risc, pasagerul a fost supus unu control suplimentar, iar ca rezultat în borsetă a fost depistată o carte de identitate românească, emisă pe numele său. Din prmele erificări, actul prezenta semne rezonabile de falsificare.
În cadrul audierilor, persoana a recunoscut că își cumpărase documentul, obținându-l prin intermediari în Italia, contra sumei de 450 de euro.
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale NORD continuă cercetările în vederea elucidării circumstanțelor și luării măsurilor legale ce se impun.
