Competiția a fost marcată de un moment istoric și anume prezența invitatului special – președintele Federației Internaționale de caiac-canoe, Thomas Konietzko, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldpres.md.
Vizita oficialului internațional este apreciată drept un semnal de recunoaștere a progreselor sportivilor moldoveni, dar și un pas important în promovarea acestui sport pe plan internațional.
„Moldova nu este o țară mare, dar are succese remarcabile în domeniul sportului. Obținerea a patru medalii la Jocurile Olimpice de la Paris vorbesc de la sine. Și caiac-canoe este unul dintre cele mai populare și de succes sporturi din Moldova”, a afirmat Thomas Konietzko.
În deschiderea evenimentului, secretarul de stat al Ministerului Educației și Cercetării, Sergiu Gurin, a evidențiat potențialul orașului Bălți în dezvoltarea sporturilor nautice. Oficialul a mai a subliniat că MEC este deschis spre investiții în modernizarea infrastructurii sportive, pentru a sprijini excelența și rezultatele sportivilor moldoveni.
Campionatul s-a desfășurat pe canalul de caiac-canoe al Școlii sportive specializate pentru copii și juniori de rezervă olimpică de probe pe apă din Bălți.
![]()
![]()
