Sportivul moldovean, în vârstă de 32 de ani, va avea șansa de a reveni pe calea victoriei, după înfrângerea suferită, prin decizie divizată, în fața lui Modestas Bukauskas, în luna mai a anului trecut. Anterior, Ion Cuțelaba bifase două succese consecutive, contra lui Ivan Erslan și Ibo Aslan, pe acesta din urmă învingându-l printr-un procedeu de strangulare, transmite Ultimelestiri.md cu referire la ipn.md.
Totodată, adversarul său, Omar Sy a suferit în vara anului 2024 prima înfrângere din cariera sa în UFC, pierzând la puncte în fața lui Alonzo Menifield. Dar francezul a revenit rapid, reușind în septembrie o victorie clară prin knockout tehnic în prima rundă, în fața lui Brendson Ribeiro.
În cariera sa, Ion Cuțelaba a înregistrat 19 victorii, 11 înfrângeri și o egalitate.
