În deschiderea întrevederii, ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a subliniat importanța cooperării strânse cu Uniunea Europeană și sprijinul constant oferit de partenerii europeni în procesul de modernizare instituțională, transmite Ultimelestiri.md.
„Progresele înregistrate până acum reflectă un parteneriat solid și un dialog constructiv cu echipele DG ENEST și ale Delegației Uniunii Europene. Implementarea eficientă a reformelor din Agenda 2025 – 2027 rămâne o prioritate pentru Ministerul Finanțelor”, a declarat ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță.
Reprezentanții Uniunii Europene au analizat stadiul implementării măsurilor incluse în Agendă, au discutat provocările întâmpinate și au identificat domeniile care necesită sprijin tehnic suplimentar. Principalele teme abordate au vizat controlul intern, procesul bugetar, situația fiscală și pregătirea bugetului pentru anul 2026.
Ședința tehnică, condusă de Ion Gumene, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanțelor, a reunit echipele instituției și ale entităților subordonate, care au prezentat progresele realizate, termenele de implementare și necesitățile de asistență tehnică.
Delegația Uniunii Europene a fost condusă de Septimiu Szabo, adjunctul șefului Unității ENEST C2 din cadrul Comisiei Europene, însoțit de alți reprezentanți ai DG ENEST și ai Delegației UE la Chișinău.
Ministerul Finanțelor își reafirmă angajamentul de a continua reformele în domeniile finanțelor publice, controlului intern și fiscalității, consolidând guvernanța economică și apropiind Republica Moldova de standardele Uniunii Europene.
