„Astăzi toate procesele, proiectele și programele aprobate de administrația municipală sunt implementate și se desfășoară conform planificării stabilite”, a declarat edilul în cadrul ședinței Primăriei municipiului Chișinău, transmite Ultimelestiri.md.
Ceban a mai menționat că bugetul provizoriu reprezintă o măsură legală prevăzută de legislație, care asigură funcționarea normală a administrației publice locale.
„Viața cotidiană a cetățenilor și serviciile municipale nu sunt afectate în niciun fel”, a subliniat edilul.
Deși instituția a avut un buget provizoriu în 2025, Primăria Capitalei a închis anul fără datorii în conturi.
Amintim că proiectul bugetului municipal pentru anul 2025 a fost inclus pe ordinea de zi de opt ori, însă acesta a fost respins de fiecare dată.
