Potrivit Irinei Tăbăranu, informația a pornit de la un articol publicat pe portalul Euromaidan Press, precum și de la un material video realizat în baza acestuia, care s-au răspândit rapid pe rețelele sociale. Jurnalista susține că „tot ce este expus acolo sunt aberații”, transmite Ultimelestiri.md.
Ea precizează că Ucraina a închis frontiera sa pe perimetrul regiunii transnistrene încă la 28 februarie 2022. Pe data de 1 ianuarie 2026, invocată în articol, nu mai exista nimic ce ar fi putut fi „închis”, întrucât frontiera era deja închisă.
De asemenea, Irina Tăbăranu menționează că rotația trupelor rusești în regiune este sistată din anul 2014 și nu a mai fost reluată.
Articolul respectiv a fost preluat și de unele instituții media din Chișinău. Potrivit jurnalistei, portalul ZIUA.md a publicat informații conform cărora „Ucraina și Republica Moldova au instituit, începând cu 1 ianuarie, o blocadă completă asupra regiunii transnistrene, închizând toate rutele de aprovizionare și introducând controale stricte de frontieră”.
În același material se afirmă că decizia ar fi fost aplicată „exact la miezul nopții de Anul Nou” și că „Guvernul de la Chișinău își consolidează controlul intern, reducând spațiul de manevră pentru actorii politici și economici aliniați Rusiei”, fiind invocate lipsa rutelor terestre, a accesului aerian și a fluxurilor comerciale legale. Irina Tăbăranu spune că a observat informații similare și pe portalul Adevărul.md.
Jurnalista afirmă că realitatea din teren contrazice aceste afirmații și invită publicul să verifice situația direct. Potrivit ei, accesul spre Tighina și Tiraspol nu este blocat, iar deplasarea poate fi observată inclusiv din zona Varnița.
Irina Tăbăranu subliniază că, în perimetrul Zonei de Securitate, nu pot fi instalate noi posturi de control, puncte de monitorizare sau restricții de circulație fără acordul Comisiei Unificate de Control (CUC), formată din reprezentanți ai Rusiei, Tiraspolului și Chișinăului. Potrivit acesteia, o asemenea decizie nu a fost luată de CUC, iar în cazul în care Chișinăul ar fi avut astfel de intenții, Tiraspolul ar fi reacționat public.
De asemenea, jurnalista menționează că Misiunea de pacificare de pe Nistru, controlată de Federația Rusă, dispune de 15 puncte militare de-a lungul râului și ar fi intervenit în cazul apariției unor posturi suplimentare sau al blocării unor drumuri.
Potrivit observațiilor sale, mașinile cu marfă continuă să circule, iar persoanele se deplasează în regiune atât cu transportul public, cât și cu transportul personal, fără restricții suplimentare.
În context, Irina Tăbăranu atrage atenția asupra necesității verificării informațiilor și îndeamnă publicul să trateze cu prudență materialele care nu indică surse clare, autori identificați, instituții oficiale sau documente verificabile. Ea solicită cititorilor să se documenteze din surse credibile și să semnaleze informațiile false răspândite în spațiul online.
Citește și: Blocadă în Transnistria: Moldova și Ucraina izolează 1.500 de soldați ruși
![]()
