Potrivit investigației marca Tv8.md, Constantin Batin conduce Zona Antreprenoriatului Liber (ZAL) „Expo-Business-Chișinău” de la începutul anului 2024. Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a precizat că acesta a câștigat concursul pentru funcția de director din a doua încercare, după ce primul concurs a fost anulat. La prima etapă, singurul său contracandidat a fost fostul director interimar, Grigore Grădinaru, însă niciunul nu a obținut punctajul minim necesar, transmite Ultimelestiri.md.
Ulterior, la a doua rundă de concurs, Batin a acumulat 8,75 puncte, în timp ce contracandidatul său, Igor Iastremschi, membru al partidului de guvernare PAS, a obținut 5,50 puncte.
Constantin Batin este soțul Tatianei Batin, șefa Cabinetului președintelui Parlamentului, Igor Grosu, și verișoară a președintelui Maia Sandu. În 2025, Constantin Batin a declarat venituri de peste 630.000 de lei din funcția de director al ZAL, echivalentul a aproximativ 50.000 de lei lunar. Soția sa a raportat, la rândul ei, venituri de peste 548.000 de lei din salarii, compensații și diurne de la Parlament.
Schimb de companii cu un om aflat sub sancțiuni
Cu doar câteva săptămâni înainte de numirea sa la conducerea ZAL, Batin a făcut schimb de companii cu Marks Blats. Acesta i-a cedat lui Blats firma Berlagr SRL, o companie înființată în 2007 de tatăl său, activă în domeniul textilelor, cu vânzări de peste patru milioane de lei în 2023 și un profit net de peste 100.000 de lei.
În schimb, Batin a preluat Ecotech Group, o companie specializată în tratarea și eliminarea deșeurilor periculoase, înființată chiar de el în 2020, pe care i-o transferase anterior lui Blats. În 2024, compania a raportat venituri de circa 16.000 de lei.
Constantin Batin a declarat că nu cunoștea faptul că Marks Blats era sancționat de Statele Unite și a afirmat că această informație „contează puțin” pentru el, atât timp cât activitatea sa nu este afectată.
Legături cu rețele de furnizare pentru armata rusă
Conform Trezoreriei Statelor Unite, Marks Blats face parte dintr-o rețea formată din 9 persoane și 12 companii, coordonată de traficantul de arme ruso-cipriot Igor Zimenkov, care ar fi furnizat armatei ruse dispozitive de înaltă tehnologie după invazia pe scară largă în Ucraina. Ulterior, Blats a fost inclus și pe listele de sancțiuni ale Uniunii Europene, Marii Britanii, Elveției, Letoniei și Ucrainei.
Investigația jurnalistică mai arată că Blats a fost director general al companiei israeliene Texel F.C.G. Technology 2100 Limited și deținea firma letonă Elektrooptika, conectată la compania belarusă „BSVT – Novîe Technologhii”, implicată în export internațional de armament. Printre fondatori figurează și compania de stat belarusă „Belspetsvneshtechnika”, precum și compania Sohra Overseas, controlată de oligarhul belarus Alexandr Zaițev, apropiat de Victor Lukașenko, fiul cel mai mare al președintelui belarus.
Transferuri repetate și alte afaceri
La doar trei luni după schimbul inițial de firme, pe 3 mai 2024, atât Batin, cât și Blats au transferat companiile către un alt cetățean israelian, Nairner Michael. Actele analizate de jurnaliști arată că acesta administra deja anterior firmele implicate în tranzacții.
Totodată, în 2025, Batin a declarat că a împrumutat 50.000 de euro de la Igor Calcii, directorul rețelei Linella, pentru a cumpăra compania Meital Grup SRL. Aceasta deținea anterior active de aproape 2,5 milioane de lei, iar după preluare a raportat vânzări de 4,9 milioane de lei și profit net de aproape 485.000 de lei. Cu toate acestea, Batin a declarat dividende de peste 1,7 milioane de lei din această firmă.
De asemenea, o altă companie deținută de acesta, Berlagr & Co SRL, a raportat în 2025 vânzări de 2,2 milioane de lei și profit de peste 350.000 de lei, deși datoriile au crescut la 4,4 milioane de lei. Compania a cumpărat două terenuri și o construcție în extravilanul satului Țipala, raionul Ialoveni.
Funcții publice și legături de familie
Jurnaliștii mai scriu că „Expo-Business-Chișinău”, creată de Guvern acum aproape 30 de ani pentru atragerea investițiilor și dezvoltarea afacerilor, a avut în mod repetat administratori apropiați puterii. Înainte de Batin, funcția a fost deținută interimar de Grigore Grădinaru și Valentin Cebotari, ambii cu legături politice.
La solicitarea jurnaliștilor, Președinția a declarat anterior că Maia Sandu are 24 de verișori și verișoare, dintre care doar doi ocupă funcții publice, fiind angajați „legal, transparent și în baza competențelor și dorințelor proprii”. Instituția a subliniat atunci că fiecare dintre aceștia își urmează propriul traseu profesional, fără vreo legătură cu parcursul politic al șefei statului.
Cele două verișoare la care face referire Președinția sunt Tatiana Batin și sora acesteia, Anastasia Taburceanu, fostă purtătoare de cuvânt a fostului premier Natalia Gavrilița. În ultimele zile, Taburceanu a fost vizată într-un scandal privind sporurile salariale consistente încasate pentru activitatea sa de comunicare în cadrul Întreprinderii de Stat Moldatsa.
Un alt verișor matern al președintei, Mihai Elisei, a fost numit în august 2022 director interimar al Întreprinderii de Stat pentru Silvicultură din Călărași. Potrivit declarației sale de avere, pentru anul trecut acesta a raportat venituri de peste 420 de mii de lei din această funcție.
Mihai Elisei apare și într-una dintre fotografiile de familie publicate de Maia Sandu pe pagina sa personală, în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2020. Soția acestuia, Lilia Elisei, este consilieră locală în cadrul Primăriei Călărași și consilieră raională în același raion.
Fratele lui Mihai Elisei, Ion Elisei, ocupă la rândul său funcții elective, fiind consilier raional în Călărași și consilier local în satul Nișcani. În 2023, acesta a fost numit director al societății pe acțiuni de stat Drumuri Strășeni, de unde, în 2025, a declarat venituri de aproximativ 230 de mii de lei.
Tot în 2023, un alt verișor al șefei statului, Iurie Sandu, a fost numit director al filialei Nord a Moldelectrica. Potrivit declarației de avere, acesta a încasat în 2025 peste 667.000 de lei din această funcție. Soția sa este angajată de mai mulți ani la compania RED Nord, unde a obținut venituri de peste 545.000 de lei anul trecut, dublu față de salariul declarat în 2023.
