Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, inculpatului i-a fost aplicată măsura preventivă – obligarea de a nu părăsi țara, transmite Ultimelestiri.md.
„Cauza acestuia a fost disjunsă dintr-un dosar penal aflat în continuare în etapa de urmărire penală. Inculpatul a colaborat cu organul de urmărire penală și a recunoscut că, în iunie 2023, a fost instigat de Ilan Șor, liderul grupului criminal „Șor”, să participe la finanțarea ilegală a Partidului Politic ALDE, având rolul de intermediar în transmiterea banilor din partea grupului criminal către secretarul general al partidului, în scopul consolidării formațiunii.
În perioada iunie-septembrie 2023, bărbatul a transferat către secretarul general al ALDE suma totală de 452.700 de dolari SUA (echivalentul a 8.110.658,98 lei moldovenești), bani proveniți din surse ilegale”, comunică Procuratura Anticorupție.
Amintim că, în iunie curent, fostul secretar general al Partidului Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), Adrian Culai, a fost condamnat la patru ani de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis, după ce a fost găsit vinovat de „acceptare cu bună-știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat”.

Un comentariu
Pingback: Bagas, prima reacție după ce a fost condamnat: Vă voi povesti totul - Ultimele ştiri din Moldova