Evenimentul a adunat zeci de credincioși, care au întâmpinat cu bucurie vestea construirii noii biserici, transmite Ultimelestiri.md cu referire la nordnews.md.
„Sunt bucuros că aici se deschide un sfânt locaș pentru credința ortodoxă”.
„O zi foarte importantă, suntem multe persoane în vârstă și este departe pentru noi să mergem în oraș”, au spus localnicii.
Mihai Tican, gerant interimar al Consulatului General al României la Bălți, a fost și el prezent la eveniment, accentuând importanța construirii bisericilor pentru oamenii creștini în Moldova.
„Este practic o revenire a Mitropoliei Basarabiei în locul de unde nu a plecat niciodată și în locul căruia îi aparține de fapt și de drept”, a declarat Mihai.
Finalizarea construcției bisericii „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” este planificată pentru anul viitor. Lăcașul de cult va îmbina trei stiluri arhitecturale: moldovenesc, brâncovenesc și maramureșean.
„Ne dorim să fie un loc plin de lumină, un loc plin de binecuvântare, și atunci nădăjduim că acest loc va fi plin de toți cei care doresc într-adevăr să primească aceste daruri de la bunul Dumnezeu”, a declarat preotul.
„În general, indiferent unde ridicăm un lăcaș sfânt, el are menirea de a aduce pace, de a aduce liniște, de a aduce consolare”, a declarat episcopul.
Mitropolia Basarabiei a ridicat deja o biserică în orașul Bălți, iar alte două sunt în construcție, contribuind astfel la îmbogățirea vieții spirituale a comunității locale.
