UPDATE 18:32: Incendiul a fost lichidat la ora 17:23. La fața locului se află Laboratorul experimental antiincendiar, care va investiga cauza probabilă a izbucnirii incendiului. Pompierii efectuează lucrări de demontare și spălare, transmite Ultimelestiri.md.
UPDATE 15:48: Incendiul a fost localizat, însă nivelul de urgență se menține, iar efectivul rămâne la fața locului.
Forțele de intervenție continuă acțiunile pentru lichidarea completă a incendiului. Ulterior, vor fi desfășurate lucrări de spălare și demontare a construcției afectate.
UPDATE 14:15: La fața locului a fost creat Statul Major pentru gestionarea situației, iar numărul de efectiv a fost suplinit.
„În prezent, pentru localizarea și lichidarea arderii intervin 19 autospeciale și 76 de angajați ai IGSU. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, viața acestora fiind în afara oricărui pericol. Pompierii continuă intervenția”, comunică IGSU.
Știrea inițială
Potrivit IGSU, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 11:52. Având în vedere amploarea intervenției, forțele de salvare au fost mobilizate conform nivelului sporit de intervenție.
La fața locului au fost trimise 10 autospeciale, inclusiv o autoscară, și 37 de angajați ai IGSU. La sosire, echipele de intervenție au constatat că focul a cuprins mansarda situată la etajul nouă al blocului de locuințe.
În prezent, pompierii și salvatorii desfășoară acțiuni de localizare și stingere a incendiului. Totodată, pentru a preveni intoxicațiile cu fum și produse de ardere, sunt evacuați locatarii clădirii, inclusiv copii.
Zona este securizată de angajații Poliției, iar echipaje medicale au fost mobilizate la fața locului pentru a acorda asistență în cazul în care va fi necesar.
Până la această oră, autoritățile nu au raportat victime.
Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de specialiștii Laboratorului Experimental Antiincendiar al IGSU.
