Potrivit acesteia, după ce pacientei i-au fost administrate trei injecții, aceasta a intrat în stop cardio-respirator. La scurt timp, anestezista Ecaterina Maniuc i-ar fi cerut să ascundă o fiolă de propofol, o substanță narcotică utilizată pentru anestezie generală, transmite Ultimelestiri.md.
„Ecaterina Maniuc s-a apropiat de mine cu propofol și mi-a spus că acolo e narcotic și riscă pentru asta până la șapte ani. Mi-a zis că trebuie să o ascundem și mi-a propus să o pun în geantă. Eu am refuzat. Atunci ea a ascuns-o în cabinetul de alături”, a declarat tânăra.
Martora a mai povestit echipei „Life MD Documentary” că nu a avut nicio implicare directă în procedură, dar a fost martoră la ceea ce s-a întâmplat în salon.
„Eu doar am ajutat. Nu am studii medicale. Acolo s-a făcut anestezie. După aceea, Ecaterina a dat vina pe Natalia, care nici nu trebuia să fie acolo în acel moment. Ea era cosmeticiană”, a mai spus femeia.
Declarațiile confirmă suspiciunile că în salonul „Dr. Serebrova” se desfășurau activități medicale fără autorizație, inclusiv proceduri estetice complexe și intervenții care presupuneau anestezie generală.
În prezent, două persoane sunt învinuite în dosar – anestezista Ecaterina Maniuc și farmacista Natalia Socoliuc, care ar fi participat în calitate de cosmetolog. Ambele pledează nevinovate.
Proprietara salonului, Irina Borodkina, a fugit din țară la câteva ore de la moartea Liubei Babuțchi. Potrivit surselor Life Documentary, aceasta s-ar afla în Ucraina, unde ar fi deschis o nouă clinică estetică.
Este de menționat că, în cadrul ultimei ședințe de judecată, avocatul Ecaterinei Maniuc și-a luat angajamentul de o aduce în instanță sau de a organiza o videoconferință, fapt ce i-a trezit suspiciuni lui Roman Babuțchi, soțul femeii decedate. Acesta susține că procesul este tergiversat intenționat și că unele persoane încearcă să ascundă adevărul.
„Au fost încercări de mușamalizare, iar cei implicați sunt protejați. Vreau doar dreptate pentru soția mea”, a declarat acesta.
Potrivit raportului medico-legal, Liuba Babuțchi a decedat la 30 ianuarie în urma obstrucționării unei artere, provocată de injectarea unor substanțe străine în zona gâtului, bărbiei și feselor, printre care și propofol. Liuba Babuțchi a intrat în stop cardio-respirator, ulterior a fost transportată la Institutul de Medicină Urgentă, însă medicii, din păcate, nu au putut să o salveze.
Proprietara afacerii, Irina Borodkina, a părăsit țara în aceeași zi, refugiindu-se în Ucraina. Totodată, s-a constatat că atât anestezista, cât și asistenta medicală, care se dădea drept chirurg plastician, desfășurau activități fără a deține autorizațiile necesare.
La câteva zile de la decesul Liubei, Roman Babuțchi a ieșit public cu mai multe dezvăluiri cutremurătoare. El a afirmat că, de fapt, soția sa a decedat la salon, înainte de a fi transportată la spital.
