Oamenii din Bălți spun că în multe cartiere transportul circulă greu sau chiar lipsește, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvn.md.
„La Podul Chișinăului aștepți troleibuzul 30-40 de minute, așa că mulți merg pe jos.”
„La BAM, numărul 3 merge des, dar numărul 4 e singurul care ajunge la BAM-ul de jos. Sunt supraîncărcate.”
„Pe strada Pușkin și pe 28 iunie nu circulă nimic. Înainte mergea numărul 10, dar acum nu mai este.”
Locuitorii spun că unele zone, precum Gara de Nord sau cartierele periferice, sunt aproape izolate din cauza lipsei mijloacelor de transport.
Viceprimarul municipiului Bălți, Vitalie Balan, a declarat că autoritățile lucrează la un plan de reorganizare a transportului public.
„S-a dat indicații către Direcția Troleibuze și Gospodăria Comunală ca, odată cu sosirea acestor autobuze, să fie suplinite și create noi rute. Propunerile vor fi prezentate Consiliului Municipal pentru dezbatere și aprobare”, a declarat Vitalie Balan.
