Deputatul a declarat într-o postare pe rețelele de socializare că „Guvernul NU poate aloca toată suma alocată pentru dezvoltarea economică doar pentru porumb și floarea soarelui”, transmite Ultimelestiri.md.
Acesta a mai declarat că blocarea traseelor nu va soluționa problema, ba dimpotrivă va provoca impedimente și dificultăți altor domenii de activitate.
„Nemulțumirile producătorilor de porumb și floarea soarelui, cei care protestează acum în piață, pot fi înțelese. Guvernul, în doi ani, a dublat suma subvențiilor în domeniul agricol și la ultima rectificare bugetară, a alocat încă 300 milioane pentru aceștia. Dar Guvernul NU poate aloca toată suma alocată pentru dezvoltarea economică doar pentru porumb și floarea soarelui. Agricultura mai înseamnă și zootehnie, fructe, produse alimentare, vinăriile, nemaivorbind de celelalte domenii economice.
Cultivatorii de porumb și floarea soarelui trebuie să înțeleagă că atunci când blochează drumurile, le blochează și pentru cei din IT, și pentru vinificatori, pentru producătorii de carne, mobilă, electronică, haine etc. Blocatul drumurilor are repercusiuni pentru întreagă economie, nemaivorbind de ceilalți cetățeni, sau servicii de urgență. Iar asta nu ajută pe nimeni, nici pe producătorii de porumb și floarea soarelui.
Dreptul la protest este fundamental, dar protestul trebuie să se desfășoare civilizat”, a mai menționat deputatul.
Ultimelestiri.md reamintește că agricultorii din mai multe raioane ale țării au pornit cu tractoarele la Chișinău pentru a protesta.

2 comentarii
Pingback: Replici între Bolea și Slusari: Vladimir, de ce te ocupi cu demagogia? - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Liviu Vovc, către Igor Grosu: Agricultorii au nevoie de soluții și nu de felicitări - Ultimele ştiri din Moldova