Incidentul s-a produs pe 19 iulie, la intersecția străzii Independenței cu bulevardul Traian, și a fost surprins de o cameră de bord, transmite Ultimelestiri.md cu referire la protv.md.
Din imagini se observă cum femeia merge pe trotuar, iar la un moment dat se prăbușește în căminul de apeduct plin cu apă. Mai mulți oameni care se aflau în apropiere îi sar imediat în ajutor și reușesc să o scoată.
Martorii au atras atenția asupra pericolului și au afirmat că întreaga zonă era acoperită de apă. Potrivit acestora, un alt bărbat a fost la un pas să cadă în timp ce încerca să instaleze o panglică de avertizare în jurul gropii.
Femeia a suferit leziuni ușoare și nu a avut nevoie de asistență medicală.
Potrivit martorilor, la fața locului au intervenit angajații întreprinderii „Apă-Canal Chișinău”, care au sistat alimentarea cu apă.
Reprezentanții întreprinderii au precizat că o echipă efectua în apropiere lucrări pentru remedierea unei avarii la magistrala de alimentare cu apă.
„Apă-Canal Chișinău” susține însă că lucrările desfășurate de angajații săi nu au nicio legătură cu incidentul în care a fost implicată femeia.
