Atacul a avut loc în timp ce forțele americane și cele aliate încercau să intercepteze proiectilele și dronele lansate asupra bazei. Potrivit CENTCOM, identitatea militarilor uciși nu a fost făcută publică, urmând să fie anunțată după informarea familiilor acestora. Astfel, bilanțul total al soldaților americani uciși în războiul cu Iranul a ajuns la 16, potrivit datelor oficiale, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
În urma atacului, armata americană a lansat noi lovituri asupra unor obiective militare din Iran, vizând infrastructură asociată programelor de rachete și apărare aeriană. Escaladarea are loc pe fondul intensificării confruntărilor dintre cele două state și al schimbului continuu de atacuri din ultimele săptămâni.
În același timp, conflictul s-a extins și asupra altor state din regiunea Golfului. Kuweitul a anunțat că a interceptat rachete și drone iraniene, iar unele atacuri au produs daune infrastructurii critice, inclusiv instalații energetice și de desalinizare a apei.
Autoritățile din Iran au declarat că suspendă angajamentele asumate în memorandumul de înțelegere încheiat cu Statele Unite, ceea ce diminuează și mai mult perspectivele unei soluții diplomatice și amplifică temerile privind o escaladare a războiului în Orientul Mijlociu. Traficul maritim prin strâmtoarea Ormuz e complet oprit, după ce Iranul a anunțat închiderea acestei căi de transport. Cotațiile petrolului au crescut cu peste 3%, la 88,10 dolari barilul pentru țițeiul Brent și 82,49 dolari pentru barilul WTI.
